Actualitate

De la vorbe la fapte! Vești bune pentru giurgiuveni. Guvernul liberal, preocupat de redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul peste râul Argeș, între Vidra și Comana

“Unul dintre obiectivele noastre este să modernizăm acest tronson de cale ferată, care e primul tronson de cale ferată construit în România. În condiţiile în care podul respectiv nu este funcţional, trenurile care circulă pe traseul dintre Bucureşti şi Giurgiu sunt nevoite să facă un ocol prin Videle, ceea ce înseamnă că durata călătoriei între capitală şi Giurgiu pe calea ferată este de cel puţin trei ore”, declara in luna decembrie premierul Ludovic Orban, subliniind, totodata, ca va discuta cu ministrul Transporturilor şi cu managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, care să includă şi refacerea podului de la Grădiştea.

Asa se face ca in luna februarie, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat licitația pentru podul de la Grădiștea, de pe linia ferată București-Giurgiu privind ”Modernizarea liniei CF București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră”, Lot 1: ˮRedeschiderea circulației feroviare pe pod peste râul Argeș, între Vidra și Comanaˮ. Valoarea totală a proiectului este de 105 milioane de euro.  

Legătura feroviară directă între București și Giurgiu este neutilizabilă din 2005, când s-a prăbușit podul de la Grădiștea, peste râul Argeș. Podul s-a prăbuşit în 2005 din cauza viiturilor, iar lucrările de reconstruire a acestuia au fost amânate ani la rand. Lipsa acestui pod lungește semnificativ distanța pe calea ferată dintre București și Giurgiu, trenurile fiind obligate să ocolească pe la Videle. În loc de 74 km, drumul este de 118 km. Linia feroviară Bucureşti – Giurgiu este prima linie de cale ferată din Principatele Române și a împlinit 150 de ani pe 31 octombrie 2019.

Precedenta licitație a fost anulată

Precedenta licitaţie pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul de la Grădiştea de pe linia Bucureşti – Giurgiu a fost anulată în toamnă, după ce nu a fost depusă nicio ofertă.
La procedura de licitaţie deschisă organizată de CFR SA s-au înscris nouă firme care au solicitat și primit clarificări, însă niciun operator economic, dintre cei înscrişi la procedura de licitaţie, nu a încărcat oferta în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

CFR SA a publicase pe 22 august anunţul de licitaţie pentru redeschiderea circulaţiei pe linia ferată Bucureşti – Giurgiu prin reconstrucţia podului feroviar peste Argeş.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!