Jandarmii giurgiuveni asigură astăzi, 08 noiembrie, începând cu ora 08.00 măsurile de ordine publică pe timpul slujbelor religioase oficiate cu ocazia sărbătoririi „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”. Misiunea acestora este de a asigura protecția participanților și desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță.
Astfel, jandarmii vor fi prezenți în zona următoarelor lăcașuri de cult: Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Giurgiu, Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Clejani și Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din orașul Bolintin Vale.
Jandarmeria Giurgiu recomandă cetăţenilor care vor participa la slujbele religioase să dea dovadă de calm, înţelegere și să aibă un comportament civilizat. Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să respecte indicaţiile jandarmilor, să acorde atenţie modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă observă persoane cu un comportament antisocial.
***
Ziua de 08 noiembrie are o semnificație aparte și pentru Jandarmeria Română, care i-a ales drept patroni siprituali ai Armei pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, conducătorii oștilor cerești, care simbolizează lupta pentru dreptate.
Cu acest prilej, transmitem tuturor acelor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil sau derivate ale acestora cele mai calde urări de sănătate, bucurii, fericire și viață lungă alături de cei dragi. La mulți ani!
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
știre anterioară