După închiderea traficului rutier pe Drumul Naţional 5, Giurgiu-Bucureşti, în jurul orei 15.30, autorităţile au decis închiderea sau restricţionarea circulaţiei şi pe alte artere.
Astfel, pe DN 5 A, tronsonul între Grădiştea şi Mogoşeşti este blocat. Restricţii pentru maşinile cu masa mai mare de 7,5 tone au fost impuse pe DN 5 B, Giurgiu-Ghimpaţi.
Au fost închise drumurile judeţene 503, între Onceşti şi Toporu, şi 603- între Uzunu şi Mihai Bravu. De asemenea, nu se mai circulă pe DJ 507 A, Giurgiu-Oinacu, încă de la ora 15.00. Avem semnale că a fost închis şi DJ 411.
Oficial, la această oră, sunt închise şi drumurile comunale 138, între Făcău şi Coteni, 139- între Făcău şi Gorneni, dar şi DC 143 A- Bîcu- Săbăreni.
Potrivit ultimelor informaţii de la cei din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, nu sunt persoane sau autoturisme blocate în trafic.
știre anterioară