Bucurie mare pentru 15 copii ale căror familii locuiesc în blocul 75 Garsoniere, din cartierul Tineretului. Preşedintele Asociaţiei Ketanes 2006, Elena Marin, cu sprijinul liberalului Dumitru Beianu, le-a dus cadouri constând în dulciuri, îmbrăcăminte şi încălţăminte de iarnă.
Acţiunea a avut loc chiar de Sfântul Nicolae. „Astăzi (vineri, 6 decembrie, n.r.), este o zi sfântă, şi pentru voi, cu ajutorul domnului Beianu, am reuşit să facem aceste daruri. Cadourile sunt oferite în nume personal, atât din partea mea cât şi a domnului Dumitru Beianu”, a spus Elena Marin.
În aceeaşi zi, alte 10 pachete, de asemenea din partea celor doi, au ajuns la tot atâtea familii nevoiaşe din municipiul Giurgiu.