Eveniment

După șapte ani, visul refacerii Colegiului Maiorescu a devenit realitate

maiorescu inaug

Ziua de 13 septembrie 2014 va rămâne în istoria Colegiul Maiorescu drept ziua în care prestigioasa instituție de învățământ a renăscut, practic. Sute de actuali și foști elevi și dascăli, autorități locale, dar și invitați de rang înalt au participat, sâmbătă, la ceremonia de inaugurare a ceea ce acum se poate numi, fără teama de a greși, noul Colegiu ”Ion Maiorescu”.

Gestul simbolic al tăierii panglicii inaugurale a fost, practic, finalul a șapte ani de demersuri, încercări, insistențe și dezamăgiri, toate legate de refacerea și consolidarea Colegiului Ion Maiorescu, a cărui clădire ajunsese o ruină.

Data de 13 septembrie nu a fost aleasă întâmplător pentru inaugurarea noii clădiri a colegiului. Cel mai fervent susținător al cauzei Colegiului, o adevărata legendă vie pentru liceul emblemă al învățământului giurgiuvean, profesorul Ion Dincă, și-a serbat, exact pe 13 septembrie, ziua de naștere, împlinind venerabila vârstă de 84 de ani.

Emoționat, fostul dascăl a citit o poezie scrisă special pentru acest moment istoric din viața Colegiului Maiorescu.

Alături de giurgiuveni, la ceremonia de sâmbătă s-a aflat și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, care a ținut să sublinieze faptul că ”Maiorescu” nu este numai un simbal al învățământului giurgiuvean, ci și al întregului învățământ românesc.

Toată ziua de sâmbătă a fost dedicată Colegiului Ion Maiorescu, ce și-a deschis porțile pentru toți cei care au vrut să viziteze noul sediu. Înainte de asta, însă, în curtea liceului a fost planta un copac, menit a-l înlocui pe cel care, generații de generații, a fost adevăratul simbol al Colegiului Maiorescu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!