Nu au reuşit să obţină salvatorul “cinci” aşa că s-au reîntors în băncile salilor de examen pentru o altă încercare. 638 de candidaţi din seriile anterioare, vară 2012 dar şi din anii trecuţi au răspuns prezent astăzi în sălile de examen la prima probă scrisă din cadrul bacalaureatului de toamnă. Proba a început de dimineaţă, în jurul orei nouă şi a fost finalizată trei ore mai târziu, fiind extrasă de reprezentanţii Ministerului Educaţiei variana cu numărul 3. La primul subiect, candidaţii au avut de rezolvat zece cerinţe pornind de la versurile eminesciene ale poeziei „De-or trece ani…”, la subiectul doi era necesară redactarea unui text argumentative după un citat al lui Blaga, iar ultimul subiect prevedea elaborarea unui eseu în care să analizeze tema şi viziunea despre lume într-un roman studiat. La Giurgiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat examenul în 3 centre şi alte trei subcomisii, doi candidaţi susţinând examenul în spital, la Giurgiu şi în Capitală. Mâine este programată proba la limba maternă, iar miercuri, 29 august proba scrisă obligatorie a profilului şi specializării, adică la matematică sau istorie.
știre următoare