Asociația “Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor” EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu ASOCIAȚIA "PATRONATUL TINERILOR ÎNTREPRINZĂTORI DIN ROMÂNIA" (PTIR) și Asociația Engage in Education, organizează joi, 10 februarie, de la ora 15:30, un eveniment de informare în cadrul proiectului StartUp Mode, cod Mysmis 141750.
Evenimentul, ce va avea loc prin intermediul platformei Zoom, îi va avea ca participanți pe Virgil Stănescu și Adrian Maniutiu - Ambasadori ai Antreprenoriatului, și Dragoș Pufulete - manager de proiect.
”Proiectul se adresează studenților din România, mai exact un număr de 350 de studenți, dintre care vor fi selectați 33, ce vor fi finanțați cu 40.000 euro pentru înființarea unor afaceri. Primul pas este parcurgerea unui curs de competențe antreprenoriale, obținerea unei diplome, apoi depunerea planurilor de afaceri, selectarea câștigătorilor și semnarea contractelor cu aceștia. Fiind un proces complex, organizăm acest eveniment de informare pentru cei care doresc să se înscrie, cu scopul de a-i ajuta cu orice detalii sau clarificări au nevoie în acest stadiu”, a declarat Dragoș Pufulete, manager de proiect StartUp Mode.
Primii 200 de studenți s-au înscris deja în proiect, urmând ca în perioada 15 februarie – 31 martie să se desfășoare concursul de planuri de afaceri.
Proiectul StartUp Mode este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, apelul Innotech Student și are drept obiectiv creșterea angajabilității studenților printr-o serie de activități de formare profesională în domeniul antreprenorial, mentorat, activități de învățare practică și acțiuni de susținere a inițiativei antreprenoriale în sectoare economice cu potențial competitiv, care vor conduce la dezvoltarea de competențe antreprenoriale și de aptitudini de muncă necesare inserției acestora pe piața muncii.
Studenții pot accesa pagina de Facebook StartUp Mode - https://www.facebook.com/StartUpMode.project sau website-ul dedicat www.student-antreprenor.ro unde vor găsi detalii, anunțuri și actualizări.
Detalii conectare eveniment:
Link Zoom: https://us02web.zoom.us/j/88381007312?pwd=aDJBRGlWclZ0U1VsYi9PRkRlR2Zqdz09
Meeting ID: 88381007312
Passcode: 532289