La zi Social

Giurgiu: Acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat care a încercat să mituiască un polițist

În data de 08.05.2018, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, l-au prins în flagrant pe numitul D.I., fără calitate specială, în timp ce remitea suma 150 de lei, cu titlu de mită, unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu –  Postul de Poliţie Roata de Jos.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că ieri, 8 mai, în jurul orelor 11.00 agentul de poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat mai multe contravenții la regimul rutier, săvârșite de către numitul D.I., situație în care acesta i-a promis o sumă de bani neprecizată pentru a nu dispune măsurile legale.
În jurul orelor 13.00, D.I. s-a prezentat la sediul subunității de poliție, unde i-a remis agentului de poliție suma de 150 de lei, solicitând să fie sancționat cu avertisment și să-i fie restituite documentele reținute de polițist (permisul de conducere și certificatul de înmatriculare), ocazie cu care s-a realizat acțiunea de prindere în flagrant.
În prezent cercetările continuă în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, până la acest moment nefiind dispuse măsuri preventive.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!