Actualitate

Grevă de avertisment la Garda de Mediu. Programul de lucru va fi întrerupt azi timp de două ore

Toţi salariaţii Gărzii Naţionale de Mediu, inclusiv cei ai Comisariatului Judeţean Giurgiu, vor înceta lucrul, miercuri, între orele 14.00 şi 16.00, şi vor fi în grevă de avertisment. Măsura extremă vine ca urmare a faptului că nu le-au fost rezolvate revendicările de creştere a salariilor.
”Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, a promis că sustine egalizarea salariilor, așa cum este normal și corect, între salariații gărzii de mediu și cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control. Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune și gravă disfuncționalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie 2017, între orele 14.00 – 16.00”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Valentin Neagoe, preşedintele Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu.
În acest interval, nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al Gărzii de Mediu la nivel național. Vor fi în grevă inclusiv comisarii Gărzii de Mediu Giurgiu, care au participat la proteste spontane în 14 și 21 martie.
Sindicaliştii solicită adoptarea de măsuri urgente pentru eliminarea discriminărilor salariale faţă de alţi funcţionari publici, care au primit creşteri salariale substanţiale în ultimii ani.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!