Actualitate Anunțuri

GSP –    COMUNICAT PRESĂ

                Conform planificărilor, începând cu data de 15.06.2022, în intervalul orar 0530-1000, Giurgiu Servicii Publice S.A. a început  activitățile de pulverizare aeriană (etapa a-I-a), pentru combaterea insectelor dăunatoare (țânțari, căpușe, muște, etc.), pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a mun.Giurgiu (intravilan și extravilan), după următorul program:

  • 15.06.2022, între orele 0530-1000, patru zboruri de pulverizare substanță biocid AMPLAT( substanță activă CYPERMETHRIN 93 %, TETRAMETRIN 92% și PIPERONIL BUTOXIDE 90%),

Urmând ca în zilele de 16 și respectiv 17.06.2022 să se continuie conform planificării, după următorul program:

  • 16.06.2022, între orele 0530-1000,  se vor efectua trei zboruri de pulverizare substanță biocid AMPLAT( substanță activă CYPERMETHRIN 93 %, TETRAMETRIN 92% și PIPERONIL BUTOXIDE 90%);
    • 17.06.2022, între orele 0530-1030, se vor efectua două zboruri de pulverizare, astfel:

                                     – un zbor pulverizare substanță biocid AMPLAT( substanță activă CYPERMETHRIN 93 %, TETRAMETRIN 92% și PIPERONIL BUTOXIDE 90%);

                                       – un zbor de pulverizare substanță biocid VECTOBAC WG (larvicid biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate), substanță activă BACILLUS THURINGIENSIS ISRAELENSIS 37.4 %, pe zone cu acumulări de apă: Canalul Plantelor, Canalul Cama, Brațul Dunărică, Groapa de cenușă, etc..

Menționăm faptul că avionul folosit pentru această activitate, este dotat cu echipament ULV (Ultra Low Volum). Acest echipament pulverizează soluția de lucru sub forma de ceață ușoară, formată din particule foarte fine, având diametrul între 5 – 50 microni (μm).

Astfel, ”norul” de soluție se păstrează în suspensie mai mult timp și ținînd cont de faptul că eficiența maximă a acestei activități se datorează interacțiunii (contactului) insectă-biocid, iar aceste insecte își fac apariția preponderent între primele ore ale dimineții, acesta este motivul principal al alegerii acestui interval orar.

În ceea ce privește precipitațiile din ziua precedentă, nu au afectat deloc activitatea deoarece de la ultimile picături de ploaie și până la declanșarea pulverizării a trecut timp suficient evaporării apei de pe vegetație.

Mai mult decât atât, biocidul VECTOBAC WG, se depune ca o peliculă deasupra luciului de apă și acționează prin ingestie iar aplicarea lui este indicat a se  face în stadiile larvare care se hranesc activ. 

Insecticidul poate fi aplicat pe orice suprafata de apa unde tantarii se înmulțesc sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari și nu afectează populația de peşti şi alte vietăţi acvatice, sau plantele.

Pentru o mai bună eficiență, se va interveni și de la sol prin  pulverizare cu aparate portabile, atomizoare, termonebulizatoare, pompe de stropit electrice , dar și cu  un sistem de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.  

Cum am mai specificat, substanțele sunt omologate de Ministerul Sănătății, acestea aplicându-se cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului.

Aceste operațiuni de dezinsecție vor fi efectuate numai în cazul în care condițiile meteorologice ne permit acest lucru, altfel actiunea va fi reprogramată.

Pentru o mai bună vizibilitate, la pregătirea soluțiilor utilizate, poate participa oricine dorește, locul de efectuare al acestei activități fiind situat în zona cunoscută ca ”Malul Roșu” ( în extravilanul orașului, spre Oinacu).

Ca măsură suplimentară de protecție împotriva contrafacerii/sustragerii substanței de lucru, aceasta inițial are o culoare galbenă (limpede/transparentă), iar în contact cu apa devine alb lăptos(vezi foto atașate).

      Cu stimă.

DIRECTOR GENERAL,

Ing. RĂCARU ADRIAN – OVIDIU

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!