
Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, trebuie să devină operaţional!
Se joacă autorităţile cu un subiect extrem de important şi pentru care România a semnat un angajament, neglijându-se faptul că dacă nu sunt urgentate procedurile şi lăsăm baronii locali să-şi bage picioarele în proiecte ne putem trezi că trebuie să returnăm poate sute de milioane de euro. Şi, nu e chiar uşurel să dai sute de milioane de euro înapoi! Până acum, în loc să se caute soluţii, mai mereu s-au pus… beţe-n roate, ceea ce a condus la situaţia de astăzi.
Uniunea Europeană ne-a dat bani, iar noi suntem obligaţi ca în 2018 să asigurăm apă şi colectare selectivă a deşeurilor în toate localităţile. Se ştia clar că, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Uniunea Europeană şi România au convenit, practic, să aducă localităţile din mediul rural la nivelul oraşelor (nu că unele oraşe ar arăta mai bine ca satele, dar asta-i altă poveste), ca şi condiţii: apă potabilă şi sisteme de evacuare a apei menajere, iar pe partea de salubritate, deşeurile să nu mai fie aruncate în fundul curţii, la marginea satului sau pe albiile râurilor, ci colectate. Toţi actorii politici au fost de acord cu asta!
La acest moment, se pare că niciunul din cele peste 30 de sisteme de management integrat al deşeurilor pe care România le-a contractat, în exerciţiul bugetar 2007-2013, nu este operational în totalitate.
Un asemenea sistem a fost implementat şi în judeţul Giurgiu, unde Centrul efectiv a fost realizat şi recepţionat undeva prin 2012. Ar fi trebuit ca, până acum, acest sistem să devină funcţional, însă, se pare că, în ultimii ani, autorităţile judeţene nu au prea fost interesate ca acest centru să funcţioneze. Poate, din nepricepere, poate, din reacredinţă, sau… cine ştie, poate, puţin din fiecare?!
Şi la Giurgiu, şi se pare că nu este un caz singular, Centrul de management integrat al deşeurilor a devenit, se pare, un subiect tabu, abordat ocazional, doar pentru a se stabili „vinovăţii” şi mai cu seamă pentru a se acoperi neputinţa unora în a gestiona problemele judeţului.
Se fac confuzii, intenţionat sau nu, legate de administrarea centrului şi operatorul care ridică şi transportă gunoiul. Administarea Centrului, pe de o parte, şi colectarea şi transportul deşeurilor, pe de altă parte, sunt două chestiuni distincte. Cu menţiunea că pentru colectare s-a împărţit judeţul în patru zone, s-au făcut patru licitaţii. Dar nu la asta ne vom referi, ci la o cu totul altă problemă întâlnită zilele acestea, cu primari care, chipurile, refuză semnarea contractelor!? Şi cu… „salvatori”?!?
În opinia unora, una dintre problemele care s-a ivit tocmai acum când Centrul de management integrat al deşeurilor este pe punctul de a deveni şi operaţional, vizează aşa zisul refuz al unor primari de a semna contractul (nu ştim dacă acest aspect este adevărat, atâta timp nu apare niciun nume, ci se vorbeşte doar la general şi nu în mod oficial).
Detaliile contractelor, dificultăţile în implementarea unor proiecte, inevitabile de altfel, pot fi depăşite doar prin dialog.
În concluzie, un lucru e cert: Centrul de management integrat al deşeurilor trebuie să devină funcţional, în totalitate şi la noi, iar autorităţile judeţului Giurgiu trebuie să îşi respecte angajamentele asumate de România şi, mai mult, să facă tot posibilul pentru a reduce decalajale existente între sat şi oraş, într-un timp relativ scurt. De altfel, asta auzim mai tot timpul. În fond, nicio autoritate nu îşi poate asuma un eventual eşec şi pierderea banilor. Însă, dacă vom păstra „ritmul”, şansele de a evita procedura de infringement împotriva României sunt mici. Şi, Doamne-fereşte să se ajungă aici!
N.R. Pentru corecta informare a opiniei publice, în zilele ce vor urma, vom mai relata despre acest subiect important pentru Giurgiu şi locuitorii judeţului, fiindcă adevărul nu trebuie prezentat trunchiat şi nici în funcţie de interese.
M. M.
