Premierul Victor Ponta a anunţat înaintea şedinţei de guvern de miercuri, 5 februarie, că se vor emite ordonanţe de urgenţă privind bucătăria internă a instituţiilor din sistemul judiciar.
”Vom da ordonanţe de urgenţă pentru ceea ce ţine de bucătăria internă a CSM, Ministerul Public şi Înalta Curte, funcţie, desigur, de propunerile venite dinspre aceste instituţii. Celelalte subiecte care au făcut obiectul dezbaterii publice le facem proiect de lege şi Parlamentul va aproba în baza unei dezbateri deschise şi prin ascultarea tuturor specialiştilor care, apropo, ne-au asigurat că dracul nu este atât de negru, codul putând să funcţioneze bine merci şi în prezenta formă.”
Este de amintit că prin noul Cod de Procedură Penală, persoana anchetată va fi înştiinţată că este urmărită penal înainte de a se obţine autorizaţie pentru interceptarea sa, ceea ce ar pune în gardă suspectul.
știre anterioară