Un incendiu violent a izbucnit, aseară, într-o casă din localitatea Frătești. Flacarile au cuprins atât acoperișul, cât și bunurile din interior. Nu au fost persoane rănite.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.
Informare preventivă
Pentru a preveni astfel de evenimente ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- nu lăsați lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
- nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.