Actualitate

Întâlnire bilaterală

Marți, 23 ianuarie,  în sala 1, Prefectura Ruse, a avut loc conferință de presă cu privire la deschiderea proiectului „Investiții pentru o regiune sigură:Județul Giurgiu și Districtul Ruse”-ISR. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeana prin FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ, în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria 2014-2020. Proiectul vizează îmbunătățirea gestionării riscului comun în zona transfrontalieră, creșterea eficienței acțiunilor de urgență ale autorităților responsabile din Euroregiunea Ruse-Giurgiu și modernizarea serviciilor existente de salvare a incendiilor și echiparea echipelor de salvare. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5.843.602,20 EUR, din care 85% provin din Fondul European de Dezvoltare Regională și 15% din bugetele naționale ale celor două țări. În cadrul conferinței de presă, comisarul Dimitar Pavlov – directorul Direcția de Aparare împotriva incendiilor si Protectie Civilă Ruse și conducator de proiect din partea bulgară, a prezentat echipa și obiectivele proiectului.
Delegația română a fost condusă de Lucian Corozel, vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu. Echipa a fost prezentată de Miruna Eftimiu – manager de proiect. Un invitat special a fost comisarul șef Nikolay Nikolov – Director al Direcției Generale de Aparare împotriva incendiilor si Protectie Civilă Sofia. Au participat –prefectul Districtului Ruse Galin Grigorov, subprefectul Valentin Kolev, primarul municipiului Ruse Plamen Stoilov. Acesta este al patrulea proiect comun cu omologii români și DGAIPC. Sunt încântata de acest succes, finalizând o mulțime de muncă făcută de o echipă minunată. Sunt mândră că am o contribuție modestă și fac parte din această echipă, a scris pe pagina de facebook, Lili Ganceva.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!