20 de liberali vor reprezenta filiala județeană a partidului la Congresul Extraordinar din 26 iulie. Numele membrilor delegației giurgiuvene, ce va fi condusă de președintele Vasile Mustățea, au fost stabilite într-o ședință a Biroului Politic Teritorial, ca urmare a unei adrese primite din partea conducerii centrale a partidului, prin care filialale județene au fost anunțate că numărul de delegați este unul fix: câte 20 din fiecare județ.
Vicepreședintele PNL Giurgiu, Marian Măroiu, a declarat, într-o recentă conferință de presă, că din delegația giurgiuveană vor face parte, alături de președintele Mustățea, senatorul Lucian Ilieescu, vicepreședintele Dumitru Gavilă, primari cu rezultate foarte bune la europarlamentare, consilieri județeni și locali.
Liberalii giurgiuveni au mandat pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis la Președinția României. ”Vom susține, de asemenea, ca numele partidului rezultat din fuziunea cu PDL să fie PNL, iar săgeata să fie păstrată în sigla partidului, doar sediul noului partid urmând a se muta în Aleea Modrogan, deoarece actualul sediu în care funcţionează PNL este unul închiriat”, a declarat vicepreședintele Marian Măroiu.
Acesta a mai precizat: ”Nu consider că păstrarea denumirii de PNL este o victorie pentru cineva anume. Cred că este un câştig pentru ambele partide (n.r.: PNL și PDL), având în vedere caracterul profund istoric al acestui partid de aproximativ 140 de ani, un partid cu o îndelungată activitate politică. PNL este singurul partid din România cu o asemenea vechime şi cred că este un câştig pentru fiecare dintre noi că se păstrează această denumire”.
știre anterioară
știre următoare