Tehnologia avansează de la o zi la alta, însă cuceririle ştiinţei nu sunt întodeauna benefice pentru toată lumea. Şi asta pentru că, pe măsura evoluţiei tehnologice, oamenii sunt înlocuiţi de calculatoare, în multe domenii de activitate, ceea ce duce, în timp, la dispariţia unor meserii consacrate. Poştaşii, reporterii de presă scrisă ori funcţionarii publici vor fi din ce în ce mai puţini.
Studiile realizate de specialişti arată că numărul locurilor de muncă ce se bazează pe tehnologia modernă este în continuă creştere, lăsând tot mai puţin loc pe piaţa muncii pentru anumite profesii. În urma acestor studii s-a realizat şi un top al celor 8 locuri de muncă pe cale de dispariţie.
Pe primul loc se află meseria de poştaş, pentru care se preconizează o scădere a ratei de angajare cu 28%. Aceasta pentru că plata facturilor se face tot mai mult pe internet, iar corespondenţa devine virtuală, ceea ce înseamnă că societatea va avea din ce în ce mai puţină nevoie de poştaşi.
Utilajele tot mai performante folosite în agricultură le permit fermierilor să desfăşoare aceleaşi activităţi folosind mai puţini muncitori şi, de aceea, pe locul al doilea în topul meseriilor pe cale de dispariţie se situează cea de lucrător în agricultură.
Nici cititorii de contoare nu vor mai fi căutaţi în viitor, majoritatea companiilor instalând cititoare electrice, care nu necesită deplasarea angajaţilor la sediul sau domiciliul clientilor.
Avântul presei on-line „ia pâinea de la gură” reporterilor de presă scrisă, meserie aflată pe locul al patrulea în topul celor pe cale de disparţie. Odată presa mutată în mediul on-line, unde informaţiile circulă repede, redacţiile nu vor mai avea nevoie de un număr mare de jurnalişti.
Tot mediul on-line este „vinovat” şi de dispariţia meseriei de agent de turism, amatorii de călătorii planificându-şi singuri vacanţele folosindu-se de resursele online, în loc să apeleze la ajutorul unui agent.
Reducerile masive de personal realizate de companiile aeriene duc la scăderea numărului însoţitoarelor de bord, astfel că această meserie este şi ea pe lista celor pe cale de dispariţie.
Nici tipografii nu mai au viitor, tot din cauza mutării presi în mediul on-line, tiprirea pe hârtie fiind din ce în ce mai puţin utilizată.
Pe ultimul loc în acest top al meseriilor pe cale de dispariţie se situează funcţionarii publici, în acest domeniu aşteptându-se o scădere a ratei angjărilor cu patru procente. Motivul: noile tehnologii le permit companiilor şi autorităţilor să eficientizeze procesul colectării taxelor, deci nu mai e nevoie de tot atâţia angajaţi ca până acum.