Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul competițiilor sportive și a manifestărilor cultural-artistice și religioase care vor avea loc în județul Giurgiu va fi principala misiune a jandarmilor, în luna august. Fiind o perioadă cu evenimente la care, de regulă, participă foarte multe persoane, misiunile Jandarmeriei vor fi adaptate astfel încât activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță.
Astfel, vor fi asigurate măsuri de ordine publică la următoarele evenimente:
- Tabăra națională de salvare din apă și prim ajutor, organizată de filiala Giurgiu a Crucii Roșii, în perioada 01-07 august. În cadrul acestei tabere, luni, 06 august începând cu ora 11.30, va fi organizat un atelier de prezentare a misiunilor Jandarmeriei;
- Târgul tradiţional de Sfânta Maria, în perioada 01 – 15 august, șos. Ghizdarului;
- Meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu și A.C.S. Sepsi OSK – 04 august, ora 18.00 pe stadionul Marin Anastasovici, în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești;
- Ziua Marinei Române – 15 august, în Portul Giurgiu;
- Manifestări religioase: “Schimbarea la Față a Domnului” – 06 august; “Adormirea Maicii Domnului” – 15 august; “Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” – 29 august;
- Meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu și Dunărea Călărași, la o dată stabilită pentru intervalul 17-19 august, pe stadionul Marin Anastasovici, în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești.
De asemenea, vor fi avute în vedere prevenirea şi combaterea faptelor contravenționale și penale în domeniile silvic, al comerțului, al mărcilor şi indicaţiilor geografice, al contrabandei etc.
Având în vedere faptul că activităţile se vor desfăşura în zone în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul liber, Jandarmeria reaminteşte câteva dintre obligaţiile legale la astfel de activităţi:
- să nu depăşească limitele decenţei comportamentale;
- să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice;
- să supravegheze comportamentul copiilor;
- să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
- să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL