La zi

Mai puţini bugetari

Premierul Victor Ponta i-a cerut copreşedintelui USL Liviu Dragnea, ca până la 1 iulie să prezinte un plan de eficientizare a administraţiei publice centrale. Este de menţionat din capul locului că posibilele reduceri care ar putea avea loc în sectorul bugetar nu vizează sănătatea, care înregistrează un deficit de angajaţi.

Victor Ponta nu a dorit să anunţe o estimare procentuală sau numerică a reducerilor ce ar putea fi efectuate în rândul bugetarilor.

Pe de altă parte, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara recent că  numărul de locuri de muncă din economie ar trebui să urce cu cel puţin un milion până în 2018, iar numărul de angajaţi din sectorul bugetar ar trebui să scadă dramatic. Ministrul Economiei a adăugat că reducerea numărului de bugetari s-ar putea face inclusiv prin externalizarea unor servicii, asigurate în România de către stat, în timp ce în majoritatea statelor membre UE, acestea sunt asigurate prin sectorul privat. Vosganian s-a referit şi la unele companii de stat care ar trebui pur şi simplu să dispară, pentru că ”Nu sunt decât nişte intermediari între banii publici, resursele naturale şi firmele private.”

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!