Actualitate Educație La zi Politic

Maria Gabriela Horga, candidatul PNL Giurgiu pentru Camera Deputatilor: „Vom continua investițiile în infrastructură pentru că sunt singura șansă de dezvoltare sănătoasă a economiei.”

Zilele acestea se împlinește un an de când Partidul Național Liberal a preluat guvernarea, reușind astfel să prevină un dezastru pentru România și s-o repună pe drumul ei european.

Un an atât de greu pe care noi toți, decidenți și cetățeni, l-am resimțit pe toate planurile. Nu ne așteptam atunci când am preluat guvernarea că vom avea de confruntat o criză sanitară gravă, așa că a trebuit să ne repliem din mers, rapid și să luptăm pe două fronturi: pentru salvarea vieților oamenilor și pentru salvarea economiei.

Vom prezenta în următoarea perioadă, raportul de activitate al Guvernului în această perioadă, pe fiecare domeniu în parte.

Astăzi vorbim despre TRANSPORTURI

  • Valoarea investițiilor în 10 luni se ridică la 5,3 mld lei din care 4,2 mld. fonduri europene nerambursabile.
  • De când am preluat guvernarea, au fost dați în trafic 46 de km de autostradă. Dintre aceștia, 21 de km au fost preluați din categoria „muzeu în aer liber”, lotul 3 din Lugoj-Deva.
  • Până în luna noiembrie 2020, au fost emise ordine de începere a lucrărilor pentru noi obiective: aproximativ 131 km de autostradă, drum expres, variante ocolitoare și drumuri naționale în valoare de aproximativ 2,9 mld. lei.
  • Vor fi recepționați în anul 2020, 315 km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare și drumuri naționale.
  • Am dat în funcțiune metroul Drumul Taberei-Eroilor în lungime de 6,9 km cu 10 staţii și un depou. Un proiect finanțat din fonduri europene în valoare de 3,22 miliarde de lei.
  • Am promovat pachetul legislativ prin care se acordă ajutor financiar companiilor aeriene Tarom și BlueAir, dar și aeroporturilor regionale.

Și în județul #Giurgiu, Guvernul PNL a demarat sau a finalizat anul acesta proiecte importante, printre care

☑️ am început lucrările la centura municipiului #Giurgiu care va fi poarta de intrare în România dinspre Bulgaria

☑️ reconstrucția podului de cale ferată peste Argeș, de la Grădiștea, proiect al CFR Infrastructura finanțat prin POIM, aflat în curs de semnare

☑️ reluarea procedurii pentru atribuirea contractului pentru construcția centurii Mihăilești, contract reziliat de PSD la un grad de execuție la 30%

☑️ am recepționat lucrările la DN5- Adunații Copăceni dupa ce am deblocat proiectul pe care guvernarea PSD îl pusese pe pauză

☑️ modernizarea portului Giurgiu, proiect aflat la stadiul de studiu de fezabilitate, cu acorduri și avize.

Vom continua investițiile în infrastructură pentru că sunt singura șansă de dezvoltare sănătoasă a economiei.”

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!