Actualitate

Măsuri de ordine publică la meciul România – Danemarca, U21

jandarmPeste 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu şi Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele U21 ale României şi Danemarcei. Meciul se va disputa vineri, 11 noiembrie a.c., începând cu ora 19.45 pe stadionul municipal „Marin Anastasovici”.
Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.
În această misiune jandarmii sunt sprijiniţi de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţeului Giurgiu, Direcţiei Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vlaşca” al judeţului Giurgiu şi stewarzi.
Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 17.45 prin locurile special amenajate din Aleea Fabrica de Zahăr, str. Chauncey Hardy.
Pentru a evita aglomeraţia, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces. Totodată suporterii sunt sfătuiţi să dovedească permanent o atitudine civilizată şi să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
Spectatorilor le este interzisă: 
  • introducerea în arena sportivă a petardelor, metarialelor explozive, incendiare sau fumigene;
  • introducerea în arena sportivă a băuturilor alcoolice, consumul acestora, precum şi pătrunderea în interiorul stadionului în stare de ebrietate;
  • pătrunderea sau încercarea de a pătrunde în incinta arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale stabilite de organizator;
  • introducerea în arena sportivă a inscripţiilor, emblemelor, pancartelor, bannerelor, afişelor, steagurilor sau a altor suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte ce au conţinut obscen sau care incită la violenţă, ură rasială, discriminare;
  • refuzul de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • refuzul de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
  • escaladarea gardurilor care delimitează spaţiul de joc sau a gardurilor interioare de separare a sectoarelor;
  • scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă sau ameninţarea cu acte de violenţă;
  • ascunderea feţei cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;
  • refuzul de a părăsi imediat arena sportivă, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine;
  • pătrunderea sau încercarea de a pătrunde fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.
Pe această cale forţele de ordine mulţumesc anticipat spectatorilor pentru comportamentul adecvat, entuziast şi corect de care vor da dovadă şi le urează vizionare plăcută!
IJJ Giurgiu

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!