Deşi ne ducem la farmacie sa ne facem bine si nu sa ne punem in pericol sanatatea, iata ca inspectorii Protectiei Consumatorului ne-au demonstrat contrarul. Nu mai departe de ieri, acestia au descoperit intr-o farmacie din judet mai multe produse expirate chiar si din 2011, şi asta dupa ce saptamana trecuta au gasit intr-un magazin mixt peste 500 de produse expirate.
Multitudinea de sesizări primite de la consumatori, potrivit cărora în farmacii ar exista produse expirate, a determinat conducerea Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului sa declaşeze un control thematic in aceste unitati de pe teritoriul judetului Giurgiu. Iar daca problemele de etichetare si informare sunt frecvente in mai multe farmacii, medicamente expirate nu au fost descoperite… pana ieri. Nu mica le-a fost mirarea comisarilor sa constate ca pe rafturile unei farmacii din teritoriu existau produse expirate din noiembrie 2011, sau din decembrie 2012, nemaivorbind de cele iesite din termen inca de la inceputul acestui an.
Controalele pe aceasta tema continua, cei 4 inspectori urmand sa verifice cat mai multe farmacii din mediul rural, acolo unde se pare ca riscul existentei unor produse expirate este mai mare.