Sport

Miercuri am desfăcut şampania, joi ne-am trezit abrupt din mahmureală

Două zile distincte în tururile preliminare ale cupelor europene. Miercuri, în Champions League, Vasluiul a produs un 1-1 pe terenul lui Fenerbahce care miroase de la o poştă a calificare, iar CFR Cluj a câştigat acasă fără gol primit cu Slovan Liberec. Şumudică a mutat excelent la Istanbul până în jurul minutului 80, când a decis să-l schimbe pe Marius Niculae. În bunul obicei românesc, de cum am schimbat un vârf cu un jucător de  profil defensiv, s-a pierdut posesia, ne-am băgat cu toţii-n propriul careu, iar egalarea a venit firesc. Una peste alta, totuşi, două rezultate mari pentru fotbalul românesc.
Asta a fost miercuri, în Ligă. Joi, în Europa League, ne-am trezit ca după un duş scoţian şi am revenit la condiţia noastră din ultimii ani. De mediocritate absolută. Rapid a pierdut la Heerenven 0-4 şi prea multe nu mai sunt de adăugat. Van Basten, însă, l-a zdrobit, practic, pe George Copos, nicidecum pe Neluţu Sabău. Dincolo, slovacii de la Spartak Trnava au produs surpriza pe Naţional Arena şi au câştigat cu un gol marcat în minutul 5 după încă o ingenuitate marca Ciprian Tătăruşanu. În următoarele 90 de minute şi ceva, cu prelungiri cu tot, Steaua şi-a creat totuşi cel puţin 6-7 situaţii clare de a marca. Chipciu, Nikolici, Rusescu sau Tănase au ratat însă cu o dezinvoltură demnă de o cauză mai bună, iar acum sunt într-o situaţie limită. Steaua rămâne totuşi favorită la calificare, iar în opinia unora, are chiar un retur mai facil decât FC Vaslui sau CFR Cluj.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!