Actualitate

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor propune, în Parlament, modificări legislative aduse Codului Silvic

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe a depus recent, în Parlament, un proiect de modificare a Legii nr 46/2008 privind Codul Silvic. Propunerile de modificări pentru Codul Silvic se referă, în primul rând, la combaterea tăierilor ilegale și a furturilor din păduri care, după adoptarea și promulgarea acestui act normativ, vor constitui infracțiuni, vor fi sancționate indiferent de valoare prejudiciului produs și vor intra sub incidență penală.

„Am declarat, încă de la preluarea mandatului de ministru, că vom crește sancțiunile pentru cei care încalcă legea silvică. Până acum nu era considerată infracțiune decât fapta care presupunea un prejudiciu mai mare de cinci ori decât prețul mediu al unui metru cub de lemn pe picior. Deși pot să îi înțeleg raționamentul, nu cred că era o măsură corectă. În niciun alt sector nu există ca furtul să fie sancționat doar cu o amendă, dacă e sub un anumit nivel. Furtul este furt, și trebuie pedepsit ca atare”, a subliniat ministrul Costel Alexe astăzi, în cadrul sesiunii de declarații de presă susținută la Palatul Parlamentului.

De asemenea, comercializarea lemnului în România va fi supusă unor noi modificări legislative în urma cărora valorificarea masei lemnoase se va efectua ca lemn fasonat și nu ca lemn pe picior, așa cum se realizează la acest moment. Această noutate adusă Codului Silvic, în primul rând, ar permite o valorificare superioară a lemnului, ar reduce cu mult abuzurile și ar aduce alinierea statului român la majoritatea statelor europene, în ceea ce privește această metodă de valorificare și comercializare a lemnului.

“La acest moment, circa 67% din masa lemnoasă se valorifică ca lemn pe picior, iar 33% ca lemn fasonat. Am constatat însă că, prin valorificarea preponderentă ca lemn pe picior, nu se pun în aplicare principiile referitoare la valorificarea superioară a lemnului, întrucât prin acest procedeu sortarea dimensională nu se realizează corespunzător. Atunci când vindem pe picior, în primul rând nu știm exact volumul de lemn pe care îl recoltăm. Ne bazăm, în schimb pe niște estimări. Acest tip de valorificare ca lemn fasonat permite ca volumul de lemn care se valorifică și care se transportă să fie determinat precis, prin măsurători individuale, pe fiecare piesă. Această măsură are și un impact important în lupta cu tăierile ilegale. Va deveni astfel Nesecret Bd. Libertăţii, nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel.: +4 021 408 9605 e-mail: biroupresa.mmediu@gmail.com website: www.mmediu.ro imposibilă emiterea de avize de însoțire a materialelor lemnoase de către operatorul economic atestat care realizează prestația”, a menționat ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Întrucât această măsură presupune realizarea unei infrastructuri (depozite, utilaje ș.a.), ea urmează a fi realizată progresiv, pe o perioadă de trei – patru ani. O altă noutate adusă Codului Silvic se referă la modalitatea prin care se inventariează și se marchează arborii ce urmează a fi exploatați, precum și la transportul acestora. S-a propus, în acest sens, utilizarea de noi tehnologii și de soluții alternative pentru marcare și inventariere care vor fi folosite, inițial, sub formă de proiect pilot în cadrul ocoalelor silvice, iar echipamentele care își vor dovedi eficiența vor fi implementate, ulterior la nivel național. Pentru transportul materialului lemnos care urmează a fi exploatat se va utiliza noul SUMAL, care este în curs de dezvoltare, și monitorizarea cu ajutorul hărților satelitare, pe baza coordonatelor GPS. Totodată, se vor introduce noi prevederi care vor facilita preluarea în pază de către Ocoalele Silvice a suprafețelor de pădure care nu beneficiază de servicii silvice: “Vorbim despre suprafețe mici, de sub 30 de hectare, dar care, însumate, la nivel național, reprezintă aproximativ 200.000 de hectare. Pentru acestea, decontarea se va face în baza contractului de servicii silvice încheiat cu ocolul silvic nominalizat. În acest fel, vom reduce considerabil termenele pentru preluarea în pază a acestor suprafețe, extrem de expuse tăierilor ilegale,” a precizat Costel Alexe.

Recreerea cetățenilor este un alt punct important pentru care s-au propus o serie de prevederi legislative, care prevăd amenajarea în fondul forestier național de poteci și trasee pentru mers, alergare și biciclete, care vor fi permise numai în situația în care nu implică tăieri de arbori sau defrișări și care se vor realiza din pământ, lemn sau pietriș. “Ne dorim și vom face tot ceea ce ține de noi ca aceste modificări să intre cât mai repede în vigoare, deoarece ele sunt esențiale pentru îndeplinirea programului de guvernare în domeniul silvic. Măsurile sunt deja prezentate și asumate în fața partenerilor europeni, unele dintre ele fiind esențiale pentru clasarea procedurii de infringement deschisă de Comisia Europeană împotriva țării noastre, pentru domeniul forestier. Acestea, împreună cu dezvoltarea SUMAL, implementarea monitorizării prin hărți satelitare și întărirea capacității personalului silvic vor duce, cu siguranță, la reducerea drastică a tăierilor ilegale de lemn din România”, a transmis ministrul Alexe.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!