Europarlamentarul DAN MOTREANU: ȚAcordul de finanțare pentru modernizarea liniei a fost semnat de CFR SA și Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA). Proiectul este în valoare de 498 de milioane de euro și vizează inclusiv electrificarea linei dintre București și Giurgiu. A fost unul dintre proiectele pe care le-am discutat anul trecut, într-o întâlnire cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi.
Lucrările din prima etapă, pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu, s-au efectuat în proporție de 84%. Este un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațională Infrastructură Mare, și de la bugetul de stat. Este un proiect la care țin și pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga și Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL.
Parlamentarii PNL din Giurgiu cer periodic Ministerului Transporturilor informări și rapoarte privind desfășurarea lucrărilor, arată liderul PNL Giurgiu, Dan Motreanu.