La zi

Nimic nu ne va mai salva

Controversatul Marc Faber, finanţistul elveţian cu rezidenţă tailandeză şi cu o filosofie investiţională uneori doar de el înţeleasă, nu ne mai acordă nicio şansă.

Ce s-a întâmplat în 2008, în America, spune Faber, este pe cale să se repete. ”Deşi Uniunea Europeană a fost zguduită din temelii de situaţia din Cipru, aurul a rămas, aparent, în picioare. Lucrurile vor lua însă o întorsătură nefavorabilă pentru că din moment ce scoţi bani pe bandă rulantă doar pentru a acoperi, de ochii lumii, găurile din buget, dar aceşti bani nu ajung în mâna consumatorilor, este evident că economia urmează a fi afectată într-un mod inimaginabil. Suntem făuritori de bule, peste bule, peste bule, care, firesc, la un moment dat – nu foarte îndepărtat – se vor sparge. Iar acest lucru va genera o criză sistemică. În acel moment, nici măcar puterea aurului nu ne va mai folosi. Nimic nu ne va mai salva.”, a conchis cât se poate de sumbru cel numit şi Doctor Doom.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!