Actualitate

Ninsorile au revenit, şi la Giurgiu!

Ninge iar! Primii fulgi de zăpadă au apărut la miezul nopţii, iar ninsoarea s-a înteţit miercuri dimineaţa, când stratul de omăt s-a aşternut pe şosele. Astfel, previziunile meteorologilor s-au adeverit. Temperaturile nu sunt însă scăzute. Pentru astăzi sunt anunţate maxime de 1….2 grade. Iar judeţul Giurgiu se află sub atenţionare de Cod galben.
PROGNOZA METEO JOI. Valorile termice vor continua să scadă, cu precădere în jumătatea de sud-est a ţării, unde maximele diurne vor fi negative, iar noaptea vremea va deveni local geroasă. Precipitaţiile vor fi în diminuare semnificativă şi în restrângere. Pe parcursul zilei cerul va fi înnorat în toate regiunile; în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi la munte local va ninge slab, iar în vest şi în centru pe spaţii mici vor fi precipitaţii mixte. Noaptea, treptat cerul se va mai degaja. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud şi sud-est, dar şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi de la -7 grade în nordul Moldovei până la 7 grade izolat în Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei; minime termice se vor încadra între -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 0 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief, îndeosebi noaptea, se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.
PROGNOZA METEO GIURGIU. Vremea va fi rece, cu valori termice în scădere. Cerul va fi înnorat pe parcursul zilei când va mai ninge slab, apoi nebulozitatea va diminua. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -9…-7 grade.
 
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!