„Nu putem pretinde votul oamenilor dacă noi nu reușim să devenim mai buni. Victoria lui Klaus Iohannis, precum și mandatul domniei sale de Președinte al României nu sunt și nu trebuie să fie suficiente”, sublinia Alina Gorghiu, copreşedinte PNL.
Rezoluția adoptată de Consiliul Național al Partidului Național Liberal (31 ianuarie 2015)
Votul din noiembrie 2014 l-a sancționat dur pe Victor Ponta, astfel că astăzi România este guvernată de un Guvern condus de un Prim Ministru fără legitimitate. Romania are nevoie de o nouă guvernare, legitimă politic și moral, cu o nouă viziune de dezvoltare, pentru a deveni cu adevărat țara lucrului bine făcut, dorită de cetățenii săi. Având în vedere faptul că premierul Victor Ponta și PSD au dus România în pragul colapsului prin:
– Punerea în pericol a statului de drept și promovarea corupției la nivel de politică de stat;
– Promovarea unor acte normative care au încălcat Constituția, cel mai flagrant exemplu fiind legalizarea traseismului politic;
– Guvernarea în interes politic propriu și în favoarea unor grupuri clientelare;
– Lipsa unei strategii coerente pentru crearea locurilor de muncă promise;
– Sufocarea contribuabililor prin suprataxare și supraimpozitare;
– Prăbușirea investițiilor publice necesare creșterii economice;
– Subfinanțarea educației și a sănătății;
– Deturnarea fondurilor publice pentru cumpărarea susținerii politice a aleșilor locali;
– Guvernarea prin sute de ordonanțe de urgență, deși Victor Ponta se declara un adversar al acestui mod de a conduce Executivul;
– Abandonarea dezvoltării infrastructurii și în special a rețelei de autostrăzi;
– Ratarea reformării administrației și a proiectului descentralizării;
– Ratarea marilor privatizări (Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia);
– Dezastruoasa rată de absorbție a fondurilor europene, care plasează România pe ultimul loc în rândul statelor Uniunii Europene;
Având în vedere semnificația votului românilor din 16 noiembrie 2014, și anume:
• Victor Ponta a primit un vot de blam nu doar pentru candidatura sa la președinție, ci și pentru modul dezastruos în care și-a exercitat funcția de premier.
• Românii au ales: Klaus Iohannis la Cotroceni și Victor Ponta afară din viața politică.
• Victor Ponta nu mai are credibilitate și legitimitate. 70% dintre români își doresc schimbarea actualei guvernări.
• Electoratul a votat pentru dezvoltarea României, iar Victor Ponta este un OBSTACOL în calea acestei dezvoltări, un OBSTACOL în calea bunăstării cetățenilor. Investitorii nu vin într-o țară condusă de un premier care nu mai are legitimitatea poporului său.
Având în vedere că societatea românească are nevoie de:
1. Stat de drept consolidat și independența justiției;
2. Reforma educației;
3. Reforma sănătății;
4. Stimularea investițiilor;
5. Stimularea capitalului autohton;
6. Încurajarea antreprenoriatului;
7. Crearea de locuri de muncă;
8. Modernizarea agriculturii;
9. Dezvoltarea infrastructurii;
10. Reforma companiilor de stat;
11. Reforma administrativă;
12. Valorificarea resurselor agrare, energetice și a poziției geo-strategice;
13. Întărirea parteneriatelor externe strategice, în special Parteneriatul Strategic cu SUA, atât din punct de vedere al securității, cât și cel economic și cultural;
Față de această situație, Consiliul Național al Partidului Național Liberal adoptă următoarea rezoluție:
1. Dorim să ne asumăm guvernarea pentru a duce până la capăt voința electoratului exprimată în 16 noiembrie 2014. Locul PSD și al lui Victor Ponta nu este în Palatul Victoria.
2. Partidul Național Liberal își asumă răspunderea alcătuirii unei noi majorități pentru a respecta dorința cetățenilor și a da României un alt început. România lucrului bine făcut are nevoie de un instrument politic constând într-o nouă majoritate și un nou guvern.
3. Este necesar un parteneriat real între președinte și guvern având același scop – realizarea României lucrului bine făcut, a unui stat partener al cetățenilor și unei economii creative pentru dezvoltare.
4. Intrarea în normalitate prin aducerea societății la masa deciziei politice (societate civilă, sindicate, patronate) reprezintă un obiectiv al PNL. Trebuie să lăsăm în urmă moda promovată asiduu de guvernarea PSD, cea a guvernării prin ordonanțe de urgență. PNL va fi cel care va readuce puterea publică sub controlul societății și în dialog cu societatea.
5. Partidul Național Liberal își propune debirocratizarea și apropierea administrației de cetățean, reașezarea raporturilor între stat și cetățean, instaurarea respectului deplin al statului față de cetățean.
6. Ne propunem să transformăm avantajul strategic al apartenenței în UE și NATO în avantaj strategic pentru economia națională.
știre anterioară