Actualitate

O fermă giurgiuveană, supectată că a pus în vânzare ouă expirate

oua 1

Peste 94.000 de ouă reştampilate şi ţinute în condiţii improprii au fost confiscate de la o fermă din Giurgiu, în urma unor controale, după ce au fost făcute sesizări privind punerea în vânzare a unor ouă expirate, de pe care era ştearsă perioada de valabilitate şi aplicată o nouă dată.

Sesizarea privind calitatea ouălor de consum provenite de la ferme ale unei societăţi a fost înregistrată la cabinetul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a dispus verificarea aspectelor reclamate, se arată într-un comunicat de presă al MADR. Echipe mixte de specialişti de la Ministerul Agriculturii, APIA, ANSVSA, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi ofiţeri din Poliţia Română au făcut verificări la ferme şi au găsit ouă reştampilate, depozitate în condiţii improprii şi ambalate necorespunzător.

De asemenea, la fermă nu exista un registru de evidenţă a ouălor. Astfel, echipele de control au dispus confiscarea a peste 94.000 de ouă de la fermă, pentru nerespectarea regimului de marcare, precum şi amendarea societăţii cu 16.500 de lei. Ministerul Agriculturii a precizat că, din datele transmise de specialişti, ouăle verificate nu pun în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor.

Verificările continuă la celelalte ferme ale societăţii respective, iar în funcţie de rezultatul acestora, controlul va fi extins, a precizat MADR. Sursa citată a precizat că echipele de control verifică şi legalitatea acordării subvenţiilor de către APIA pentru măsura care vizează bunăstarea păsărilor.

www.gandul.info

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!