Vicepreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL, Liviu Popazu, a declarat în conferinţa de presă din 25 mai că liberalii sunt pregătiţi pentru alegeri, indiferent dacă acestea se vor desfăşura la termen sau anticipat. Liviu Popazu a menţionat faptul că de mai multă vreme, tot mai mulţi giurgiuveni aleg să se înscrie în PNL. „Activitatea noastră curentă este concentrată pe pregătirea alegerilor, de fapt suntem pregătiţi pentru alegeri. Nimeni nu poate spune în acest moment dacă vom avea alegeri parlamentare la termen sau vom avea alegeri anticipate, dar oricând vor fi acestea noi suntem pregătiţi. Este clar pentru toată lumea că asistăm la o instabilitate din ce în ce mai accentuată a actualei coaliţii de guvernare, şi nici nu se putea întâmpla altfel, pentru că este vorba de o alianţă de conjunctură şi de interese. În ultimii aproape trei ani, România a regresat continuu, atât din punct de vedere economico-social, cât şi politic. Asta îi face pe oameni să se îndepărteze de politică, totuşi, tot mai mulţi giurgiuveni se îndreaptă către PNL şi vor să vină alături de noi”, a arătat Liviu Popazu.