Actualitate

Patru incendii de vegetație uscată, în câteva ore

Luni, 24 februarie, pompierii din Detașamentului Giurgiu au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Malu.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o cisternă.

Din cauza vântului puternic, arderea a fost intensificată, astfel încât acțiunea de lichidare a incendiului a durat peste două ore.

În urma acestuia au ars aproximativ 10 ha de vegetație uscată și stuf.

Cauza probabilă a producerii incediului a fost focul deschis.

În aceeași zi, au mai avut loc incendii de vegetație și în localitățile Crevedia Mare (aproximativ 650 mp), Ghionea (aproximativ 250 mp) și Podișor (aproximativ 15 ha).

Informații suplimentare

Persoanele fizice şi juridice ce desfăşoară acţiuni de ardere a vegetaţiei ierboase, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile sunt obligate să respecte prevederile legale în domeniu, punând accent pe următorul set de măsuri de prevenire a incendiilor specifice:

  • activităţile nu vor fi efectuate pe timp de vânt şi la lăsarea întunericului;
  • focul trebuie supravegheat în permanenţă până la stingerea completă a acestuia;
  • după arderea completă, resturile vor fi stropite cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăştierea resturilor aprinse;
  • în apropiere trebuie asigurarat  un recipient cu apă și unelte (lopeţi, mături, etc.) în cazul care focul scapă de sub control;
  • arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile trebuie facută în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
  • arderea resturilor trebuie efectuată la o distanţă de minimum 10 m faţă de materialele combustibile (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, etc.) şi 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, gaze şi lichide combustibile.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!