La zi

PNL susține scăderea vârstei legale de vot

alina-gorghiuCopreședintele PNL, Alina Gorghiu, susține că e firesc să ne gândim serios a scăderea vârstei legale de vot și că această temă ar trebuie să preocupe întreaga clasă politică românească. Alina Gorghiu aduce și argumente: ” La 16 ani, un tânăr din România are dreptul legal să se căsătorească și să se angajeze. Tot începând cu 16 ani, un tânăr poate răspunde penal pentru faptele sale. Vârsta de 16 ani vine cu drepturi și obligații egale cu ale unui adult, cu o excepție: dreptul la vot. Aceasta este, în opinia mea, o inechitate pe care ar trebui să o eliminăm, dacă vrem să fim corecți față de generația tânără, dar și să o responsabilizăm.

Scăderea vârstei legale de vot este o temă de gândire pentru societatea noastră și pentru clasa politică, o temă pe care PNL a mai ridicat-o anterior, în comisia de revizuire a Constituției.

beianuPNL are încredere în tinerii din România. Vă propun, încă o dată, să le oferim rolul pe care îl merită în societatea noastră”.

Și copreședintele PNL municipal, Dumitru Beianu, împărtășește aceeași opinie, considerând că „marea problemă a votantului român este manipularea, adeseori profesionistă, prin care se minte și se obțin avantaje electorale. Acestei carențe a politicienilor i se opune cu succes inteligența nativă a românilor, indiferent de vârsăa. Așadar, tinerii la vot!”

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

1 comentariu

Boerescu Mihnea--consilier judetean 9 iunie 2015 at 2:20

Buna idee .
Dupa modificarea Constitutiei in acest sens multe se pot modifica pe scena politica.
Si in mentalitatea alegatorului .

Răspunde

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!