Mădălin Voicu nu şi-a exprimat neapărat scepticismul faţă de referendumul din 29 iulie, dar a reiterat câteva tare ce ne caracterizează pe noi, românii.
Luând cuvântul la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD din 13 iulie, deputatul de Giurgiu a început prin a spune: ”Din nefericire, poporul român nu are memorie. Uită! Iartă prea uşor, trece cu vederea prea uşor, bagă mizeria sub covor. Nu reuşeşte să se concentreze asupra sorţii lui, în schimb se vaită, oftează, critică, se plânge că lucrurile nu sunt bune. Asta ar putea să fie unica şansă a lui Băsescu pe 29 iulie. Acest soi de masochism românesc, greu de înţeles, dar existent de vreme ce Băsescu, gândiţi-vă, a fost totuşi ales de trei ori din 2005 încoace. Sunt convins că şi printre noi, astăzi, aici, se află câţiva care l-au votat pe Băsescu de fiecare dată când au avut ocazia. Poporul român trebuie să înveţe să-şi rânduiască lucrurile singuri. Pentru că nu se poate altfel. Nu se mai poate. M-am săturat să fim vasali la romani, la turci, la ruşi, americani, unguri sau mai ştiu eu ce alte imperii. Am fost vasalii acestora pentru că noi înşine le-am permis să fie stăpânii noştri. Atâţia stăpâni şi-au bătut joc de noi de-a lungul veacurilor pentru că noi înşine le-am dat voie să ne batjocorească. Ei bine, pe 29 iulie trebuie să demonstrăm că am învăţat din toate aceste greşeli ale trecutului. Dar dacă şi după această dată îl vom mai avea pe Traian Băsescu la Cotroceni, înseamnă că pur şi simplu ne place să fim milogii unor puteri independente de noi.”
Virgil MOCANU