La zi

Prima concesiune minieră de anvergură mondială

06_rosia_montana_2cb4c4971cCompania London Mining a primit autorizaţia de exploatare a unui zăcământ minier din Groenlanda pentru următorii 30 de ani. Este prima concesiune mineră de o asemenea anvergură acordată vreodată, London Mining anunţând că în următorii trei ani, aici vor ajunge să luceze aproximativ 3000 de persoane ce vor facilita o producţie de 15 milioane tone anual.

Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, este cea mai mare insulă din lume, numără 56.000 de locuitori şi dezvoltă o economie bazată pe pescuit, dar care depinde preponderent de subvenţiile acordate de Copenhaga.

Până la implicarea britanicilor de la London Mining, investitorii nu şi-au ascuns reticenţa cauzată de izolare şi slaba infrastructură.

Pe de altă parte, nu este exclus ca după acest demers care are toate şansele să se transforme într-un succes, şi alţi investitori să se intereseze de regiunea arctică, fiind de notorietate că teritoriile  daneze ale Groenlandei sunt foarte bogate în metale rare, estimările plasând rezervele nedescoperite le peste 12 milioane tone anual. Adică 10% din rezervele globale.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!