Echipa de fotbal a Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu participă astăzi, 24 aprilie, la etapa zonală a Cupei Centenarului Marii Uniri. Competiția de minifotbal este organizată la nivelul Jandarmeriei Române, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire din Decembrie 1918.
Din grupa echipei giurgiuvene fac parte jandarmi din Călărași, Ialomița, Dâmbovița, Prahova și Teleorman, meciurile fiind disputate la Ploiești în perioada 24 aprilie – 10 mai a.c.
În prima partidă, jandarmii giurgiuveni au câștigat în fața celor din Ialomița cu scorul de 6-3, iar în această după-amiază vor întâlni I.J.J. Prahova.
După etapa zonală, urmează optimile de finală care vor avea loc în perioada 04-15 iunie 2018 și faza finală planificată în intervalul 24-28 septembrie 2018.
știre anterioară
știre următoare