Actualitate Economic

Privatizarea Oltchim, amânată la infinit

FOTO CODRUTA DRAGOESCUConsorţiul de administratori judiciari format din RomInsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL a anunţat că până pe 28 martie, ora 11.00, termenul limită, niciun investitor nu a depus oferte angajante de cumpărare a acţiunilor deţinute de Oltchim SA.
Au existat patru potenţiali investitori care au achizionat caietul de sarcini, însă trei dintre aceştia nu au depus oferte deloc iar al patrulea a făcut-o prea târziu. În condiţiile date, Adunarea Creditorilor a decis amânarea licitaţiei cu încă o lună.
Investitorii care s-au arătat interesaţi sunt un consorţiu chinez format din Baota Petrochemical Group şi Junlum Petroleum, omul de afaceri clujean Ştefan Vuza (Forbes îi estimează averea la 175 milioane euro), SIF Transilvania şi un fond de investiţii elveţian.
Cei patru au achitat suma de 20.000 de euro plus TVA pentru achizionarea Caietului de prezentare ce detaliază procedura şi etapele vânzării fluxului de producţie al Oltchim SA.
Precedenta amânare a depunerii de oferte s-a petrecut la sfârşitul lunii ianuarie, anul curent.
Oltchim SA se află în procedură de insolvenţă din 30 ianuarie 2013, strategia de reorganizare judiciară propusă de către consorţiul de administratori presupunând înfiinţarea unei societăţi comerciale noi, respectiv Oltchim SPV.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!