Vă informam săptămâna trecută că, Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „SĂNĂTATE ASIGURATĂ PRIN APĂ CURATĂ” a fost amânată pentru ziua de marţi, 16 februarie a.c., fiindcă la prima şedinţă nu s-a întrunit cvorumul. Această a doua şedinţă s-ar fi ţinut oricum, chiar şi cu 3 membri!
Un prim punct aflat pe ordinea de zi a ședinței AGA a fost acela de a se alege un președinte. Şi aşa cum ne-am aşteptat respectivul post i-a revenit lui Nan Tiberiu Genu, reprezentat al primăriei Slobozia și totodată, președinte al unui Grupul de Acțiune Locală. Toate bune şi frumoase… Cum s-a văzut ales preşedinte, Nan Tiberiu Genu a început să se comporte ca stăpânul de propria-i moşie. A decis să continue şedinţa, dar… surpriză… fără presă. Fiindcă motiva domnia sa… nu e toată presa?! Practic s-a transformat în avocatul unei parte a presei, evident, a celei care lipsea! Am putea să-i întelegem supărarea, dat fiind faptul că acea parte din presă pe care și-o dorea cu atâta ardoare, nu a fost prezentă. Mai mult, se pare că a fost o acțiune concertată, dacă ne gândim că pentru această zi, întâmplător sau nu, Prefectura Giurgiu organizase mai multe întâlniri cu primarii pentru instruiri. Daca de obicei, instruirile se realizau cu toți primarii deodată, ei, bine, de această dată primăriile au fost împărțite în mai multe serii.
Faptul că la AGA au fost și persoane care au dorit ca respectiva ședință să se desfășoare în prezența presei, aproape că nu a contat pentru ”proaspătul” președinte. Ei, aş, părerea lor nici nu a conta, cu toate că propunerea a venit de la oameni cu experienţă în ale administraţiei, şi mă refer aici la primarul din Colibaşi, Constantin Stoica, edil cu multe mandate. Nici nu au fost luați în seamă. Atitudinea noului preşedinte nu ne surprinde. Ea se înscrie în atitudinea generală a celor care l-au promovat şi care întâmplător reprezintă PSD -ul la nivel judeţean!. Nu ne rămâne decât să așteptăm ce va fi și, în acelaşi timp, să urmărim evoluția ulterioară a acestei asociații, care gestionează unul dintre cele mai importante proiecte ale județului cu o valoare de 105 milioane de euro ce vizează lucrări de apă și canal.
De ce nu a vrut preşedintele ales să fie presa la şedinţă? Păi, e lesne de înţeles. Pe ordinea de zi se aflau mai multe puncte, iar unul viza modificarea organigramei prin trasformarea postului de director în director executiv. Adică, aşa cum am mai spus: aceeaşi Mărie… dar cu altă pălărie. Practic, s-a dorit debarcarea lui Florian Velicu, persoana declarată non grata pentru primarul municipiului Nicolae Barbu, omul care s-a opus permanent extinderii ADI „SĂNĂTATE ASIGURATĂ PRIN APĂ CURATĂ”. Vom reveni cu detalii de la hotărârile AGA ale ADI „SĂNĂTATE ASIGURATĂ PRIN APĂ CURATĂ”.
N. M.