La zi

Război cu baronii manualelor

Victor Ponta l-a asigurat pe Remus Pricopie că are întregul său sprijin referitor la iniţiativa manualelor electronice. Premierul îşi sprijină astfel fără urmă de echivoc ministrul Educaţiei în această speţă, anticipând cât de curând un război deschis cu baronii manualelor tipărite.

”Vreau să-l felicit pe ministrul Pricopie şi Ministerul Educaţiei pentru modul cum au reuşit să rezolve o problemă care ne dădea dureri de cap în fiecare an şi năştea supărări. Este vorba de înscrierea în anul şcolar; ei bine, aceasta poate fi rezolvată cu inteligenţă şi cu bun simţ. Vreau să anunţ în mod public că îl susţin pe domnul ministru în totalitate în războiul pe care în mod sigur o să-l aibă cu altă categorie de baroni din ţara noastră, baronii manualelor. Pentru că în România, în toate domeniile sunt nişte baroni care au pus stăpânire pe ceva. Pentru că se doresc manuale electronice, cei care s-au obişnuit să tipărească manualele şcolare în ultimii 10-15 ani vor avea de suferit. Nu au nicio legătură cu realitatea lui 2013 dar s-au obişnuit să încaseze bani de la părinţi şi şcoli.”

Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că de la anul, cel puţin la clasele mici, vor exista câte două volume la fiecare manual, corespunzătoare semestrelor, pentru a mai uşura ghiozdanul cărat de elevi. Toate acestea alături, desigur, de manualele digitale, cu aplicaţii multimedia.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!