Actualitate

Revista presei giurgiuvene, o revistă subiectivă!

G-Velicu_2-768x1024Revista presei giurgiuvene (o revistă subiectivă, autorul fiind membru PNL)

Știri Giurgiu/Cotidian local de informație și atitudine

Titlu: “<<În genunchi mă-ntorc la tine!>>-<<refrenul>>lui Floricel pentru PSD?”

Cuprins: “…Florian Nicolae este, se pare, tot mai aproape de o <<reconciliere istorică>> cu foștii săi colegi din PSD… De aceea e tot mai plauzibilă varianta în care Floricel se întoarce <<în genunchi>> la PSD, renunță, evident (a doua oară, exact ca în 2012, tot în favoarea lui Nicolae Barbu) la candidatura pentru Primărie, în schimbul unui nou mandat de parlamentar PSD.”

Probabil că jurnaliștii de la Știri Giurgiu pleacă de la premisa tacită că o relaționare Nicolae Florian – Nicolae Barbu nu poate fi decât în defavoarea primului. Raționamentul este unul prin analogie (asemănare): Nicolae Florian și Nicolae Barbu sunt în relații relativ bune (!!!, n.n.). În plus, știm despre Nicolae Barbu că nu mai este agreat de cetățenii municipiului Giurgiu. Prin urmare, nici Nicolae Florian nu va fi agreat. Raționament, desigur, incorect, în condițiile în care deosebirile dintre cei doi candidați la primărie – Nicolae Florian (PNL) și Nicolae Barbu (PSD) – sunt mult mai numeroase decât asemănările, și asta în favoarea lui Nicolae Florian. Dar dacă este așa, să pregătească oare PSD-ul o nouă candidatură la Primăria Giurgiu, pentru a contracara cât de cât șansele lui Nicolae Florian?

Giurgiu Pe Surse

Titlu: “ Fița PSD și țeapa PNL”

Din cuprinsul articolului: “ În urmă cu aproximativ două săptămâni, senatorul Niculae Bădălău declara în cadrul unei conferințe de presă că <<În scurt timp, un tânăr, om politic de valoare, urmează să se alăture echipei PSD Giurgiu>>. <<Tânăra speranță>> la care făcea referire Niculae Bădălău, este Daniel Fița, fost membru PDL, MP, PNL, fost subprefect de Giurgiu.”

Ce se spunea în Giurgiu Net, publicație pesedistă, în data de 11 martie 2015: “… Ștefan (Gheorghe, n.n.) i-ar fi adunat la aceeași masă, printre alții, pe doi traseiști. De fapt sunt trei. Aoleu, patru… Ce rușinos! Paparazzi locali l-ar fi văzut pe copreședintele PNL Giurgiu stând la aceeași masă cu fostul PMP-ist, Daniel Fița – și mai fost PDL-ist pe vremea lui Bogdan Cantaragiu, dar și cu primarul din Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu (fost PSD, PDL, PNL, actualmente PSD…), și cu șeful social-democraților din Adunații Copăceni, Puiu Sincu. Acum că ar fi fost Fița acolo, treaba lui, e un traseist mai mic și era de așteptat să revină în sânul PDL.”

Deci, cum se poate ca Gheorghe Ștefan să negocieze cu asemenea oameni?! Este descalificant, este inadmisibil. Numai că azi, “traseistul” Constantin Cărăpănceanu este candidatul PSD la Primăria Ghimpați și om de bază în PSD, iar “traseistul” Dan Fița este tânăra și marea speranță a aceluiași partid.

Jurnal giurgiuvean, 26 februarie – 03 martie 2016, ediția tipărită

Titlu: “După ce le-a impus cenzura, liberalii giurgiuveni le fac acum <<declarații>> jurnaliștilor locali…”

Din articol aflăm că “după ce într-o ultimă conferință de presă a PNL Giurgiu, la care jurnaliștii adevărați (nu aplaudacii!) au refuzat să vină, ca o formă de protest față de cenzura impusă de Organizația liberală, presei locale, Gheorghe Ștefan ar fi fost auzit declarând ceva de genul: Lăsați-i în pace că vor veni peste puțin timp, ei singuri, interesați de bani…!”

Articolul se încheie astfel: “Cu condescendență, Florian Tincu! Așteptăm reacția <<preșurilor>>!”

Inițial, am crezut că este vorba despre vreo exemplificare a vreunui paradox logic, în măsura în care deasupra titlului articolului sta scris “Una gândim și alta scriem!”

În continuare, o să fac abstracție de acest enunț, în speranța că nu are nicio legătură cu domnul Florian Tincu, pe care de altfel îl apreciez ca jurnalist și îndreprinzător particular.

În primul rând, așa-zisa cenzură impusă de liberali a constat într-o rugăminte a doamnei Monica Lăceanu, purtător de cuvânt al PNL, adresată jurnaliștilor, într-o conferință de presă. Interesant este că, în aceiași perioadă de timp, PSD-ul încerca să impună, în Parlamentul României, Legea Defăimării Sociale, o lege care ar fi afectat nu numai libertatea de exprimare a omului obișnuit, ci și pe aceea a jurnaliștilor. Nimic despre asta în Jurnal giurgiuvean. Mai mult, dacă lege ar fi fost adoptată, domnul Florian Tincu ar fi fost acum amendat pentru finalul articolului (“Așteptăm reacția <<preșurilor>>”).

În al doilea rând, nu mi se pare normal să apreciezi moralitatea unei persoane (“Iată de ce declarația de <<dor>> după jurnaliști a copreședintelui (liberal, n.n.) Gheorghe Ștefan, ni se pare în acest context a fi o ipocrizie”) plecând de la o simplă presupunere: “ar fi fost auzit declarând ceva de genul…”

În al treilea rând, mi se pare cel puțin nefericită formula de încheiere “Cu condescendență, Florian Tincu!”, care înseamnă, printre altele “Cu un aer de superioritate, Florian Tincu!” sau “Cu infatuare, Florian Tincu!”

Cu prietenie, Gheorghe Velicu

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!