Atacarea în instanţa de contencios administrativ de către Prefectura Giurgiu a Hotărârii de Consiliu Judeţean privind aprobarea bugetului propriu reprezintă un gest extrem, incalificabil, o acţiune care îi descalifică pe iniţiatori din postura de oameni cu tot ce înseamnă umanitate.
Măsura luată înseamnă în primul rând privarea de salarii a tuturor angajaţilor din instituţiile subordonate Consiliului Judeţean, blocarea plăţilor pentru hrană, căldură, electricitate destinate copiilor instituţionalizaţi, vârstnicilor din căminele de bâtrâni, nefinalizarea investiţiilor la Spitalul Judeţean, deci o paralizie totală a vieţii întregului judeţ Giurgiu.
Această acţiune distructivă pusă în practică de prefectul Robert Cristoi afectează şi Direcţia Judeţeană de Transport, instiutuţie care, împreună cu Euro Grup Tehno, a luptat aproape toată luna februarie cu marasmul iernii dezlănţuite, coşmarul alb care tindea să paralizeze viaţa în judeţ şi pe care cu eforturi extraordinare umane şi materiale a reuşit să-l îmblânzească. Iată cum, deşi pare paradoxal, natura poate fi învinsă dar semenii noştri sunt mai cruzi decât natura. Ion Mateescu, director general la DJT, ne-a făcut următoarea declaraţie în data de 24 februarie referitor la acţiunea prefecturii: „Urmare a atacării bugetului de către prefect, la comanda expresă a preşedintelui PDL, Marin Anton, DJT ajunge în imposibilitatea de a plăti contractele aflate în derulare, mai ales cele de deszăpezire, plata facturilor de carburanţi unde există deja date scadente. Un fapt care nu trebuie neglijat – nu putem plăti salariile unde peste jumătate din personal are contractate împrumuturi la bănci, toţi avem familii, asta însemnând o problemă mare în rândul cetăţenilor giurgiuveni. De asemenea, prefectul Robert Cristoi, un om de onoare de altfel, ar trebui să nu ţină cont de directivele PDL-iste şi să revină la starea de normalitate, în aşa fel încât giurgiuvenii să nu aibă de suferit de pe urma acţiunilor prefecturii. Observăm cu toţii că indicaţiile din ministere şi de la conducerea acestei ţări au adus România într-un haos total şi nu ne dorim să continuăm în acest fel mai departe. Ştim bine cu toţii că suntem în această situaţie din cauza faptului că preşedintele Băsescu este încă la putere iar PDL face după bunul plac tot ceea ce vrea”.
Iarna nu s-a terminat, iar o eventuală recidivă a viscolului în condiţiile actuale cu bugetul blocat ar neantiza judeţulGiurgiu. Inconştienţa acestui demers al prefecturii, acţiune unică în istoria postdecembristă a României, relevă o disperare tragică, agăţarea înecatului de un pai, ultimele spasme ale unei agonii cu un rezultat previzibil – dispariţia. Şi din istorie şi din memoria colectivă. O eliberare.
Luni, 27 februarie, în faţa Prefecturii Giurgiu, peste 600 de oameni, angajaţi în Direcţiile subordonate Consiliului Judeţean au protestat vehement împotriva acţiunii inumane demarate de prefectul Cristoi. Sănătatea, cultura, asistenţa socială, întreţinerea infrastructurii rutiere, toate aceste domenii sunt afectate de un demers sinucigaş politic al actualei puteri. O mare de voci dezlănţuite împotriva nedreptăţii, punctate de declaraţii pertinente ale conducerii Consiliului Judeţean, oameni politici dar şi oameni obişnuiţi, cei mai afectaţi dealtfel de această lovitură nepermisă, şi-au exprimat indignarea şi disperarea în faţa acestei stări de fapt.
Prefectura Giurgiu nu a avut personal în această zi, dar protestele vor continua până când situaţia terminală pe care au provocat-o va putea fi conştientizată de putere.