Actualitate

Sute de giurgiuveni au strigat în faţa Prefecturii:„Anton Marin, ne-ai făcut viaţa un chin!”

Platoul din faţa Prefecturii Giurgiu s-a umplut luni, 27 februarie, cu sute de angajaţi ai Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor subordonate acestuia, cărora li s-au alăturat zeci de pensionari şi tineri, în semn de solidaritate.
„Blocarea bugetului, moarte sigură în Spitalul Judeţean”, „Salariile ni le puteţi lua, demnitatea nu” sau „Prefectură egal Guvern egal Indiferenţă”. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care le-au avut transmis oamenii prefectului Robert Cristoi şi liderului PDL Giurgiu, Marin Anton.
Au fost în stradă oameni disperaţi pentru că nu îşi vor mai primi salariile, Dumnezeu ştie până când, angajaţi ai Direcţiilor de Asistenţă Socială, Transport, Evidenţa Persoanelor, Spitalului Judeţean, chiar ai Teatrului giurgiuvean şi cei ai Bibliotecii Judeţene. Sunt giurgiuveni care vor trebui să le spună copiilor şi partenerilor lor de viaţă ca, din cauza unor ambiţii politice portocalii, nu vor mai avea ce pune pe masă în perioada următoare.
Alături de aceştia, la protest au fost şi cei din conducerea Consiliului Judeţean, a cărui activitate este practic blocată în acest moment.
„Sunt în pericol toate proiectele cu fonduri europene, dar şi proiectele din surse proprii, sunt 2.000 de oameni care nu-şi vor mai lua salariile. În plus, sunt în pericol toate celelalte activităţi ale instituţiilor subordonate, ale Direcţiei de Asistenţă Socială, Spitalului Judeţean. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă şi este, după mine, un gest inconştient, poate şi unul disperat al celor din echipa lui Marin Anton, care îşi închipuie că aşa pot câştiga simpatia giurgiuvenilor”, a spus preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.
„Ruşine să îi fie şi prefectului, ruşine să îi fie şi lui Marin Anton, care a dirijat toată această poveste şi a lăsat 2.000 de oameni fără salarii, Spitalul Judeţean fără medicamente, şi unde nu mai pot fi făcute intervenţii, copiii aflaţi în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială nu vor mai avea mâncare, la fel şi bătrânii din căminele din judeţ. Iată opera lui Marin Anton şi a prefectului!”, a declarat presei şi vicepreşedintele CJ, Tudorel Ţone.
Prezent la eveniment a fost şi senatorul liberal Vasile Mustăţea. „Din punctul meu de vedere, atacarea bugetului în contencios de către prefect este un atac comandat politic şi se transformă într-un abuz în funcţie. Mai mult, Robert Cristoi se află în acest moment şi într-un conflict de interese, pentru că vinerea trecută, pe 24 februarie, în mod oficial, preşedintele PD, Marin Anton, l-a desemnat candidat al acestei formaţiuni la funcţia de primar al municipiului”, a afirmat Mustăţea.
De asemenea, pe scena ad-hoc, amplasată chiar în faţa Prefecturii, au urcat luni, 27 februarie, mai multe personalităţi, sau oameni simpli, care au avut un mesaj de transmis concetăţenilor lor.
„Eu nu sunt giurgiuveancă, dar judeţul Giurgiu mi-a dat un salariu de 20 de ani şi vreau să îl iau şi acum. Şi vreau să luaţi şi dumneavoastră, cei 850 de salariaţi în subordinea mea, şi să aibă un sprijin şi cei peste 7.500 de persoane cu handicap. Este o situaţie fără precedent, sper să putem ieşi din ea cât mai repede!”, a spus către protestatari directorul DGASPC Giurgiu, Teodora Avram.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!