Consiliul Local al municipiului Giurgiu a aprobat în şedinţa din data de 28 aprilie obligaţiile şi răspunderile care revin Primăriei, instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru buna gopodărire a localităţii, un document care stabileşte inclusiv cadrul şi condiţiile de desfăşurare a activităţii de salubrizare.Astfel, pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să deţină recipienţi destinaţi special pentru această activitate şi care trebuie păstraţi în stare bună. Depozitarea deşeurilor se poate face numai în spaţii amenajate în acest scop, autorizate de Primărie, şi este interzisă arderea deşeurilor sau aruncarea acestora în cămine de canalizare sau în alte spaţii neautorizate.
O altă prevedere a hotărârii Consiliului Local se referă la întreţinerea spaţiilor adiacente terenurilor sau spaţiilor deţinute pe raza municipiului, atât de persoane fizice cât şi de instituţii sau agenţi economici sau de asociaţiile de proprietari. Este stabilită, astfel, obligaţia menţinerii curăţeniei şi întreţinerii în stare bună şi în ordine a curţilor, anexelor gospodăreşti, în locuri de depozitare, pe toate terenurile aflate în deţinere sau administrare, dar şi în împrejurimile acestora. Aceeaşi obligaţie este prevăzută şi pentru străzile şi trotuarele din jurul incintelor, precum şi pe alte terenuri.
Nerespectarea prevederilor hotărârii aprobate de Consiliul Local se sancţionează cu amendă. Cuantumul amenzilor este cuprins între 100-1000 lei pentru persoane fizice şi între 500-10.000 lei pentru persoane juridice.