Social

Spitalele din provincie, în coada bugetului

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta anunţa că nu mai sunt bani pentru spitale până la sfârşitul anului. Ei bine, în acest început de săptămâna, autorităţile au anunţat că s-au mai găsit unele sume. Din nefericire, nu pentru toată lumea. Astfel, la rectificarea bugetară vor fi privilegiate doar spitalele mari.

Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a menţionat că ”la finanţare vor avea prioritate unităţile sanitare regionale şi cele din zonele unde se rezolvă cazurile complexe.” La pachet cu banii care vor asigura funcţionarea spitalelor, vor veni şi bani pentru plata datoriilor. Asta pentru că, potrivit unei ordonanţe venită dinspre Ministerul de Finanţe, de la buget nu se vor mai putea primi bani dacă instituţiile nu sunt cu datoriile la zi. De menţionat, datoriile spitalelor din România ajung la 170 milioane lei, adică aproximativ 38 milioane euro.  

Cum-necum, sindicatele unităţilor sanitare sau asociaţii precum cea pentru Protecţia Pacienţilor sunt de părere că această soluţie, pe termen lung, poate genera haos. Riscul ar fi ca în spitalele mari să ajungă şi cazurile minore, lucru ce ar încărca inutil factura unităţilor. Un spital mare încasează pentru un caz rezolvat 1700 de lei, în timp ce unul mic încasează 1500. Este o diferenţă mică, iar pe de altă parte, nu poţi cere unor spitale din oraşele mici să facă performanţă, atâta timp cât aici nu s-a mai investit în infrastructură de ani de zile.

Din fericire pentru noi, giurgiuvenii, Spitalul de Urgenţă a beneficiat în ultimii ani de investiţii masive. Revenind la situaţia naţională, ceea ce rămâne este faptul că, într-un atare context, fie el pe un final de an cu alegeri parlamentare, pacientul provincial este discriminat.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!