Atrocităţile grupării extremiste Statul Islamic parcă nu se mai încheie, recrudescenţa fenomenului terorist în cazul grupării sunnite îngrijorând la nivel global. Cu cât ameninţările şi angajamentele belicoase ale unor lideri mondiali sunt mai decibelice, cu atât dramele devin mai ”vizibile”.
Francois Hollande la începutul anului, după momentul ”Charlie Hebdo”, Barack Obama, zilele trecute, în faţa Congresului, nu au făcut (parcă) altceva decât să acutizeze criza generată de aceşti fanatici musulmani.
Duminică, 15 februarie, SI a difuzat imagini dintr-o înregistrare video care prezintă, nici mai mult, nici mai puţin, decât executarea a 21 de egipteni de confesiune creştină, recent răpiţi din Libia.
Aceştia, îmbrăcaţi în combinezoane portocalii, similare celor purtate de ostaticii recent executaţi în Siria, sunt aliniaţi pe o plajă cu mâinile legate la spate, după care sunt pur şi simplu decapitaţi.
Statul Islamic a anunţat că cei 21 au fost răpiţi şi executaţi pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane, ”torturate şi ucise de către Biserica Ortodoxă din Egipt”.
Guvernul egiptean şi-a avertizat în dese rânduri cetăţenii să nu călătorească în Libia, însă mulţi dintre ei pleacă în ţara vecină pentru a găsi un loc de muncă.