Economic

Statul ne taxează şi pe virtual

guvernul-vrea-sa-introduca-o-taxa-pe-punct-ro-238260De anul viitor, cine vrea să aibă site cu domeniul punct ro trebuie să plătească în fiecare an pentru reînnoire. Vestea a bulversat oarecum internetul, stârnind polemici şi controverse. Şi asta pentru că bloggerii s-au împărţit în două. Mulţi spun că este bine că se curăţă netul românesc de site-uri pe care nu le foloseşte nimeni, alţii, la fel de numeroşi, se plâng că este prea din scurt şi îşi vor pierde domeniile din lipsă de timp.
Cert este că atarea taxă aduce punct ro în rând cu punct com. Pe de altă parte, cine există pe internet cu domeniul punct ro la pachet, există pentru totdeauna. Plăteşte o dată 51 de dolari şi şi-a asigurat spaţiul virtual pe viaţă.
Regulile urmează însă a se schimba. Cine vrea domeniu românesc va plăti două taxe. Una la înregistrare şi una anuală, de reînnnoire. Cine nu plăteşte, pierde site-ul.
În momentul actual există 700 de mii de pagini web în România. După ce taxa va intra în vigoare, cel mai probabil o mare parte dintre acestea va dispărea. De asemenea, este de precizat că în momentul în care se va introduce taxa, Ministerul Comunicaţiilor va ştii în timp real câte domenii sunt active şi va putea debloca domeniile achiziţionate şi nefolosite. Cuantumul taxei va fi stabilit prin ordin al ministrului de resort.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!