Şeful interimar al guvernului, vicepremierul Sergii Arbuzov, a declarat miercuri, 29 ianuarie, la Kiev, că puterea şi opoziţia continuă ”dialogul” în vederea ieşirii din criză. După două luni de contestare în stradă, după cum bine se ştie, Executivul ucrainean a demisionat o zi mai devreme de această declaraţie.
În altă ordine de idei, tot pe 29 ianuarie, premierii Cehiei, Slovaciei, Poloniei şi Ungariei s-au reunit la Budapesta, în cadrul unui summit extraordinar, pentru discuţii pe tema situaţiei din Ucraina.
Deşi aici, tensiunea a scăzut în stradă, o parte a capitalei Kiev continuă să fie blocată de către protestatari. Unii dintre aceştia poartă căşti, cagule şi sunt înarmaţi cu bâte de baseball.
Primul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a afirmat în faţa membrilor Parlamentului că ţara se află în pragul războiului civil şi i-a invitat pe deputaţi să se implice total în vederea unei ieşiri din criză.
știre următoare