Volumul „Liberalismul. De la antici la moderni” realizat de Traian Popa, director al Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, este o premieră la nivel naţional. Traian Popa a lansat volumul la Ateneul Nicolae Bălănescu, sâmbătă 4 iunie, în cadrul unei manifestări care a cuprins şi un simpozion dedicat împlinirii a 190 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu. Lucrarea muzeografului giurgiuvean se bucură de aprecieri şi din partea membrilor conducerii naţionale a PNL, inclusiv din partea preşedintelui Crin Antonescu. Pentru acest volum Traian Popa a muncit cinci ani, dar spune că a meritat. „A fost o muncă destul de dificilă, dar rezultatele au meritat. Nu este singura lucrare despre liberalism, au mai scris şi alţii pe această temă, dar pot spune că o apariţie editorială de asemenea anvergură nu a mai fost realizată în România”, a explicat Traian Popa.
Pe lângă activitatea de muzeograf şi director al Muzeului Judeţean, Traian Popa s-a remarcat şi printr-o activitate publicistică impresionantă. În ceea ce priveşte studierea liberalismului Traian Popa a mai publicat şi „Istoria Partidului Naţional Liberal”, lucrare apărută în două volume.