Social

Voluntarii Asociaţiei Bolnavilor de Cancer şi Hepatită Giurgiu au susţinut sesiuni de informare în Penitenciar şi la Spitalul Judeţean

imagesChiar dacă suntem un municipiu fără posibilităţile marilor oraşe, Giurgiu nu a rămas în urmă pe 28 iulie, şi, cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, cei de la Asociaţia Bolnavilor de Cancer şi Hepatită au făcut tot posibilul pentru ca, şi la noi, o asemenea zi să fie marcată. Ce s-a întâmplat în oraşul nostru cu această ocazie, ne-a spus chiar preşedintele asociaţiei Georgiana Creţu.

De asemenea, materiale informative au fost împărţite şi în cabinetele de cosmetică, iar în ceea ce priveşte sondajul efectuat în piaţă, cei de la ABCH au vrut să afle dacă giurgiuvenii cunosc informaţii elementare despre hepatită, precum modul de transmitere sau simptome ale bolii. Reprezentanţii Asociaţiei au găsit între cei pe care i-au intervievat chiar o doamnă cu Hepatită tip C.

Cei de la Asociaţia Bolnavilor de Cancer şi Hepatită au vrut să ştie şi ce impact pot avea asemenea campanii de informare în rândul oamenilor.

Unul dintre membrii Asociaţiei este Mihaela Cîrjaliu, director adjunct al Liceului Economic. Ea ne-a vorbit despre importanţa derulării în şcoli a unor asemenea campanii de informare cu privire la hepatită şi nu numai.

Revenind la sondajul efectuat în Piaţa Centrală, duminică, pe 28 iulie, primii zece dintre giurgiuvenii care au răspuns întrebărilor celor de la ABCH au fost premiaţi.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!