Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, 5 decembrie, la Târgu Jiu, că în viitorul guvern va fi creat Ministerul Energiei, însă nu a menţionat numele celui care va ocupa acest portofoliu.
Potrivit Agerpres, printre altele, premierul a declarat pe această speţă: ”Voiam să vă anunţ ca o exclusivitate că în viitorul guvern va exista un minister al Energiei, care se va ocupa doar de energie. Există o strategie de integrare a producţiei şi Compania Energetica Oltenia va rămâne în următorii 30 de ani un pilon fundamental pentru asta. Concepţia guvernamentală şi opţiunea mea pe care am discutat-o şi cu domnul Antonescu este de a avea un ministru şi un minister care să se ocupe exclusiv de energie. Vă amintesc că în cadrul Comisiei Europene există un comisar care ocupă acest portofoliu.”
știre anterioară
știre următoare