După o zi de duminică, cu o vreme deosebit de rece pentru această perioadă, cu ploi şi vânt, meteorologii nu au veşti bune nici pentru începutul de săptămână. Sunt anunţate ploi şi vreme deosebit de rece şi pentru zilele de luni şi marţi.
PROGNOZA METEO. LUNI, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în estul tarii, dar in celelalte regiuni nebulozitatea va fi accentuata. Îndeosebi ziua va ploua, în general slab cantitativ, în Oltenia, local în Muntenia, Crişana, Transilvania şi doar izolat în restul teritoriului. La munte, trecător, vor mai fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în special în Carpaţii Meridionali şi pe crestele celorlalte masive. Vântul va avea unele intensificări în sud-vest, în sud şi la munte, dar mai ales în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 gr in estul transilvaniei şi 13..14 grade in Banat, iar cele minime între -8 grade în estul Transilvaniei și 8 grade pe litoral. Petse noapte se va forma brumă local în nord-est, în depresiuni şi pe spaţii mai mici în rest, iar în zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.
VREMEA ÎN GIURGIU. Vremea se va menţine deosebit de rece pentru această dată, cu cel mult 10..11 gr in termometre Cerul va fi mai mult noros în prima parte a zilei când trecător va ploua slab, apoi doar temporar vor mai fi înnorări. Vântul va sufla în general moderat.
PROGNOZA METEO. MARŢI, vremea rămâne rece, chiar deosebit de rece pentru această dată din an în regiunile extracarpatice, adică maximele vor fi cuprinse doar între 7 grade in nordul Moldovei şi cel mult 16 grade în Dealurile Crişanei şi ale Banatului. Vor fi înnorări şi doar izolat ploi slabe peste zi în Dobrogea, iar ploile revin în Oltenia, Banat, Transilvania şi Crişana, în timp ce la munte, îndeosebi în grupa vestică a Carpaților Meridionali precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla cu intensificări temporare în extremitatea sud-vestică a țării.
VREMEA ÎN GIURGIU. Vremea va rămâne deosebit de rece pentru această dată din an, cu maxime de 10, cel mult 11 gr. Vor fi înnorari, dar şanse de ploaie nu prea mari iar vantul cel mult moderat.
InfoPress