A fost instalat noul prefect al județului, vineri dimineaţa, în cadrul unei festivități care a avut loc la Giurgiu. Evenimentul a avut loc în prezența directorului general al Direcției Generală pentru Îndrumarea și Controlul Instituției Prefectului, Constantin Mihart, a parlamentarilor de Giurgiu, oficialităților locale, a şefilor instituţiilor descentralizate, și a angajaților Instituției Prefectului.
În deschidere, Constantin Mihart a dat citire celor două ordine, unul de încetare a mandatului şi altul de numire a noului prefect, după care noul prefect Zorinel Niculcea a depus jurământul.
Apoi, Zorinel Niculcea a mulţumit Guvernului pentru încrederea acordată şi, totodată, a dat asigurări celor prezenţi pentru o bună colaborare, solicitându-le tuturor profesionalism, integritate, imparţialitate şi respectarea legii. „În primul rând doresc să mulţumesc domnului prim ministru şi Guvernului României pentru încrederea acordată şi pentru onoarea de a mă desemna prefect al judeţului Giurgiu. Încă din prima zi de mandat, vreau să vă solicit tuturor câteva lucruri, în opinia mea esenţiale, pentru a avea o colaborare bună în viitorul apropiat. De aceea vă solicit tuturor profesionalism, integritate, imparţialitate şi, mai ales, respectarea legii”, a declarat Zorinel Niculcea.
Ca obiective prioritare, noul prefect a nominalizat pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor locale, precum şi depolitizarea instituţiilor publice deconcentrate. „Pentru că alegerile bat la uşă îmi doresc alegeri libere şi corecte, cu respectarea legislaţiei electorale. Aş mai vrea depolitizarea şi profesionalizarea salariaţilor din instituţiile publice deconcentrate pe care le conduceţi. Am înţeles că sunt unele restanţe la aplicarea legilor fondului funciar şi aş vrea să grăbim rezolvarea acestor restanţe. Imi propun după alegeri şi verificarea legalităţii în folosirea banului public fiindcă am înţeles că au fost mute investiţii publice în ultimii ani!”, a conchis Zorinel Niculcea.
Şi pentru că unele siteuri giurgiuvene au preluat din media teleormăneană şi au scris despre „bogăţia” noului prefect de Giurgiu, Zorinel Niculcea a ţinut să sublinieze că într-adevăr se consideră un un om bogat, mai ales că „ Bogăţia mea se află în această sală: soţia mea, cu care am 33 ani de convieţuire, fiica mea, medic specialist şi fiul meu, economist în Alexandria!”
InfoPress